Despre noi

Prezentare generală

Suntem o echipă de profesionişti asamblată cu intenţia creării unui best of   în ceea ce înseamnă IT în România. Echipa noastră are certificate din partea celor mai mari firme şi traineri de IT din lume care să le ateste competenţa, dar cautăm să vă dovedim practic ce ştim să facem. De know-how-ul nostru au beneficiat unele dintre cele mai importante companii de profil din ţară.
Mai multe detalii
Folosind experienţa acumulată de-a lungul anilor, acoperim cu profesionalitate o gamă larga de domenii dintre cele mai diverse, printre care consultant, implementare soluţii IT, mentenanţă hardware şi software, dezvoltare software, design și soluții de advertising, webdesign, etc  încercând să oferim suportul necesar întregului flux de bussines al companiei dumneavoastră.

Specialiştii noştri vă stau mereu la dispoziţie, nu doar cu şurubelniţa sau compilatorul, ci şi cu suport  și soluții de backup.

Noi vom rezolva problemele şi nevoile dumneavoastră ca şi când ar fi ale noastre şi vom acorda atenţie fiecărui detaliu, găsind soluţii acolo unde acestea există şi creându-le acolo unde nu există.

Relația comercială pornește de la o consultanță permanentă și se materializează într-o ofertă personalizată care se mulează perfect pe nevoile reale ale beneficiarului. Nu facem vânzare de dragul vânzării, ci studiem și prezentăm costurile ascunse, fiabilitatea și calitatea produselor. Nu ne agățăm doar de un anumit brand, ci alegem de la toți furnizorii modelele potrivite, pe care le punem într-un sistem benefic atâta din punct de vedere al funcționalității, cât și al costurilor de exploatare viitoare.

Nu ne ferim să ne abatem de pe calea bătută şi nu ne cramponăm în standarde şi soluţii învechite. Suntem mereu în contact cu dezvoltarea tehnologică în aşa fel încât nici-o problemă să nu constituie o noutate pentru noi.

Serviciile și produsele noastre sunt pentru orice utilizator de IT şi la fel sunt şi preţurile, respectând normele de conformitate și calitate ale Uniunii Europene.

Ce oferim

Servicii și produse necesare unei activități de office ajutați de experiența de peste 15 ani de zile în diverse companii mari de profil IT. Totodată dorim a completa activitățile firmelor de IT și advertising printr-un service profesional pentru echipamentele de printing, respectiv cu produse inovative necesare producției publicitare.
Mai multe detalii
  • Vânzare, service și mentenanță echipamente de birou pentru o gamă largă de branduri și tipuri: calculatoare, laptopuri, imprimante, multifuncționale, copiatoare, plotere, fax-uri, videoproiectoare, echipamente network, echipamente multimedia, echipamente de finisare, etc.
  • Media (hârtie,etc) și consumabile (cartușe toner și cerneala,etc): originale, compatibile
  • Servicii de print audit, managementul echipamentelor de printing, raportare costuri
  • Mobilier specializat pentru spații de birouri
  • Realizare, configurare și administrare networking
  • Vânzare, implementare și configurare software plecând de la SO, pagini WEB, utilitare necesare activității, soft de facturare și gestiune, managementul documentelor, etc.
  • Servicii de printare digitală externalizată
  • Servicii de design și producție publicitară: flyer-e, broșuri, poster-e, cărți vizită, banner-e, shelf stopper-e, wobbler, floor sticker, personalizare auto, tricouri, cămăși, căni, pixuri, scrumiere, etc.
  • Sisteme de advertising: roll-up, popup, standuri de prezentare metalice, display, digital shelf stopper, digital display, pallet design, restiere cu pin interschimbabil și sisteme LED, display rotativ, etc.
  • Dispozitive electrice și electronice inovative pentru industria publicitară
  • Echipamente și consumabile pentru producția publicitară.

Cât de pregătiți suntem

Echipa noastră este formată din specialiști cu experiență între 10-20 ani în domeniile vizate de serviciile pe care le oferim. Acești specialiști au urmat cursuri organizate național și internațional, au participat și castigat concursuri europene, fiind astfel autorizați de numeroși furnizori:

Toshiba, HP, Lexmark, Brother, Canon, Ricoh, IBM, CISCO, Microsoft, Kyocera, etc

Totodată deținem autorizări recunoscute în UE și avizate de organele statului român pentru trainer autorizat, astfel având posibilitatea de a susține cursuri la un nivel de calitate ridicat și conform legilor în vigoare.

Cui oferim

Cei care au beneficiat, beneficiază și îi vizăm să ne fie clienți sunt atât persoane fizice, cât și companii mari cu extindere națională. Printre aceste companii enumerăm câteva categorii: bănci, companii farmaceutice, firme de arhitectură, firme de logistică, agenții de turism, firme de organizare evenimente și cursuri, firme din domeniul imobiliar și al construcțiilor, firme din domeniu alimentar, instituții de învățămant, agenții publicitare, firme din domeniul IT care doresc să își completeze serviciile, etc.


Design